ADHD (tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate) este o afecțiune de neurodezvoltare care implică tipare persistente de neatenție și/sau hiperactivitate și impulsivitate ce interferează cu funcționarea sau dezvoltarea. Nu este lipsă de voință și nici rezultatul unei educații parentale necorespunzătoare. Simptomele încep în copilărie și continuă adesea la vârsta adultă.
Ce este ADHD?
ADHD este definit prin dificultăți de atenție, activitate și/sau impulsivitate care nu corespund nivelului de dezvoltare al persoanei, apar în mai mult de un context și provoacă o afectare semnificativă. Estimările prevalenței variază în funcție de vârstă, populație și metoda de cercetare.
Factorii genetici contribuie substanțial la ADHD, iar dezvoltarea și mediul modelează, la rândul lor, modul în care se manifestă. Motivația, recompensa, somnul, stresul, structura sarcinii și afecțiunile coexistente pot influența performanța. Niciun mecanism cerebral unic nu explică experiența fiecărei persoane.
Diferitele prezentări ale ADHD
Clasificările internaționale descriu trei prezentări principale, în funcție de simptomele predominante:
- Prezentare neatentă (numită uneori ADD, fără hiperactivitate vizibilă): dificultăți de concentrare, distragere ușoară, uitare și tendința de a visa cu ochii deschiși. Trece adesea neobservată, mai ales la persoanele care par calme la exterior.
- Prezentare hiperactivă și impulsivă: există suficiente simptome persistente de activitate sau impulsivitate, precum neliniște, dificultatea de a aștepta sau acțiunea înainte de a lua în calcul consecințele.
- Prezentare combinată: sunt atinse pragurile de simptome atât pentru neatenție, cât și pentru hiperactivitate și impulsivitate.
Aceste prezentări nu sunt fixe și se pot schimba odată cu vârsta. La mulți adulți, hiperactivitatea fizică din copilărie se transformă într-o neliniște mai interioară, precum gânduri accelerate sau dificultatea de a se liniști.
Cum se manifestă ADHD în viața de zi cu zi
Dincolo de criterii, ADHD este trăit în mod concret:
- Atenție: pierderea firului, uitarea întâlnirilor, amânarea sarcinilor sau începerea mai multora fără a le termina. Unele persoane descriu hiperconcentrare asupra activităților foarte captivante, dar aceasta nu este un criteriu formal de diagnostic și poate deveni, de asemenea, perturbatoare.
- Activitate și impulsivitate: nevoia de mișcare, dificultatea de a sta nemișcat, de a aștepta rândul sau de a nu întrerupe, decizii ori cumpărături făcute din impuls.
- Emoții: unele persoane au dificultăți în reglarea emoțiilor, dar acest lucru nu este universal și nu face parte din criteriile simptomatice de bază ale DSM-5-TR.
Aceste manifestări variază în funcție de persoană și context. Interesul, urgența sau o structură externă pot schimba performanța, dar îmbunătățirea într-o situație nu înseamnă că dificultățile sunt voluntare.
ADHD la adulți, femei și copii
ADHD nu arată la fel la toate persoanele sau la toate vârstele. Copiii și adulții pot avea orice prezentare. Exemplele și afectarea se pot schimba odată cu cerințele, strategiile de adaptare și activitatea vizibilă.
Fetele, femeile și persoanele ale căror simptome îi perturbă mai puțin pe ceilalți pot fi trecute cu vederea. Prejudecățile, strategiile de adaptare și anxietatea sau depresia coexistente pot întârzia, de asemenea, recunoașterea. Un diagnostic mai târziu în viață poate fi valid și poate aduce un amestec de ușurare, frustrare și întrebări noi.
Cum este diagnosticat ADHD?
Nu există nicio analiză de sânge sau investigație imagistică care să stabilească diagnosticul. ADHD este evaluat clinic de profesioniști calificați, conform parcursurilor locale de îngrijire. Sisteme precum DSM-5-TR și ICD-11 ghidează procesul, care poate include:
- Evaluare clinică și medicală: sunt analizate simptomele actuale, sănătatea, somnul, medicamentele și impactul lor asupra studiilor, serviciului, relațiilor și vieții cotidiene.
- Istoricul dezvoltării: semnele trebuie să fi fost prezente din copilărie, înainte de vârsta de 12 ani potrivit DSM-5, chiar dacă au primit un nume mai târziu. Rapoartele școlare vechi sau relatările rudelor pot ajuta la reconstituirea parcursului.
- Prezența în mai multe contexte: dificultățile apar în cel puțin două domenii ale vieții, de exemplu acasă și la serviciu, nu doar într-o singură situație izolată.
- Scale și chestionare standardizate: instrumentele completate de persoană sau de un observator pot susține evaluarea. Nicio scală sau test de atenție nu diagnostichează singur ADHD.
- Diagnostic diferențial și afecțiuni coexistente: profesionistul ia în considerare anxietatea, depresia, tulburările de somn, tulburarea bipolară, autismul, consumul de substanțe și cauzele medicale, recunoscând totodată că mai multe afecțiuni pot coexista.
DSM-5-TR impune un număr minim de simptome: cel puțin șase până la vârsta de 16 ani inclusiv și cel puțin cinci de la 17 ani, prezente cel puțin șase luni, cu dovezi de afectare. Alte sisteme și parcursuri locale pot formula criteriile diferit. Tiparul complet, nu un singur semn, fundamentează diagnosticul.
Sprijinul poate include adaptări practice, strategii bazate pe abilități, psihoterapie, medicație sau o combinație, în funcție de vârstă, sănătate, afectare și preferințele personale. Deciziile privind tratamentul aparțin clinicianului calificat și persoanei care primește îngrijire.
ADHD și viața amoroasă
ADHD nu permite prezicerea unei atracții inițiale intense, a nevoii de noutate sau a unui anumit mod de a iubi. Uitarea, deciziile impulsive sau dificultatea de a împărți sarcinile de rutină pot afecta totuși ambii parteneri, chiar dacă nu sunt intenționate. Acordurile explicite, mementourile, împărțirea echitabilă a muncii și repararea după greșeli pot ajuta. Diagnosticul explică un tipar, dar nu înlătură responsabilitatea.
Atypiklove își propune să faciliteze aceste conversații fără a transforma ADHD într-o personalitate relațională fixă.