Tulburarea de dezvoltare a limbajului (TDL sau DLD) presupune o dificultate persistentă de a înțelege și/sau de a folosi limbajul oral, care afectează funcționarea cotidiană și nu are o cauză biomedicală diferențiatoare cunoscută. Termenul mai vechi de disfazie de dezvoltare este încă folosit în unele limbi și servicii. În engleză, termenul dysphasia poate desemna și o dificultate de limbaj dobândită, așa că contextul contează.
Ce este disfazia?
TDL începe în cursul dezvoltării și poate afecta vocabularul, gramatica, găsirea cuvintelor, construcția propozițiilor, discursul sau înțelegerea. Cititul, ortografia și învățarea pot fi, la rândul lor, afectate. O tulburare de limbaj poate apărea alături de o altă afecțiune; formularea diagnostică poate numi atunci acea afecțiune asociată, în loc să folosească singur termenul TDL.
Nu există o cauză unică cunoscută. Factorii genetici și cei de dezvoltare contribuie, iar tulburările de limbaj pot fi întâlnite în aceeași familie. TDL nu spune nimic despre inteligență, despre emoții sau despre conținutul gândurilor cuiva, iar oamenii pot avea puncte forte și nevoi coexistente diferite.
Diferitele fațete ale disfaziei
Există două fațete principale, care se combină diferit de la o persoană la alta:
- Exprimarea: găsirea cuvintelor, învățarea vocabularului și construirea propozițiilor sau a povestirilor pot fi dificile. Ideea de fond poate fi mai clară decât producția orală, dar acest lucru nu poate fi presupus în orice situație.
- Înțelegerea: urmărirea unei instrucțiuni lungi, prinderea unei întrebări rostite prea repede, decodarea mai multor informații deodată. Unele persoane vorbesc bine, dar au dificultăți în a asimila totul, altele înțeleg bine, dar au dificultăți în a se exprima.
Nu există două profiluri identice. Găsirea cuvintelor este doar una dintre caracteristicile posibile; la altcineva pot fi mai pronunțate înțelegerea, gramatica sau discursul.
Cum se manifestă disfazia în viața de zi cu zi
Dincolo de definiții, TDL este trăită în viața reală:
- Vorbirea: căutarea unui cuvânt, înlocuirea unui termen sau construirea unei propoziții pot cere mai mult efort. Momente asemănătoare apar și din alte motive, așa că un singur semn nu înseamnă TDL.
- Ascultarea: zgomotul sau vorbirea rapidă pot îngreuna procesarea. Reformularea, încetinirea ritmului sau adăugarea unor informații vizuale pot ajuta.
- Ritmul: conversațiile în grup obosesc, pentru că totul trebuie procesat pe loc, fără pauză.
- Oboseala: să vorbești și să înțelegi toată ziua cere o energie pe care majoritatea oamenilor nu și-o imaginează.
Aceste dificultăți variază în funcție de persoană, de limbă, de context și de oboseală. Timpul suplimentar de procesare, reformularea sau sprijinul vizual pot ajuta atunci când persoana le preferă.
Un exemplu
Cameron are nevoie, de multă vreme, de mai mult timp pentru a formula răspunsuri orale, mai ales în conversațiile rapide de grup. O evaluare identifică dificultăți persistente de limbaj expresiv și verifică, de asemenea, înțelegerea, în loc să presupună că aceasta nu este afectată. Cameron alege să își pregătească punctele principale și să folosească uneori scrisul, recunoscând totodată că o altă persoană cu TDL poate găsi și scrisul mai dificil.
Cum este diagnosticată disfazia?
Nu există nicio analiză de sânge și nicio investigație imagistică care să stabilească diagnosticul. TDL este identificată clinic, printr-o evaluare logopedică amănunțită, completată adesea de o evaluare multidisciplinară. Procesul se bazează pe criterii internaționale, în principal DSM-5 și ICD-11, și cuprinde mai multe etape:
- Evaluare logopedică: exprimarea și înțelegerea, vocabularul, gramatica, discursul și sunetele vorbirii pot fi examinate cu instrumente potrivite pentru limbile și vârsta persoanei.
- Istoricul dezvoltării: dificultățile de limbaj trebuie să fi fost prezente din copilărie și să fie de durată, nu legate de o simplă întârziere trecătoare.
- Auz, dezvoltare și context: evaluatorul ia în calcul auzul, expunerea la limbaj, educația și afecțiunile medicale ori de dezvoltare cunoscute. Multilingvismul nu provoacă TDL, iar toate limbile au nevoie de o considerare adecvată.
- Perspectiva multidisciplinară: în funcție de caz, o evaluare auditivă, medicală, educațională sau psihologică poate clarifica nevoile asociate și formularea diagnosticului.
Convergența acestor elemente, nu un semn izolat, este cea care fundamentează diagnosticul. Evaluarea poate rămâne relevantă în adolescență sau la vârsta adultă, deși parcursurile disponibile diferă.
Disfazia și iubirea
TDL nu spune nimic despre profunzimea sentimentelor cuiva, iar dificultatea de a găsi cuvintele nu arată, de una singură, lipsă de interes. Poate afecta totuși înțelegerea reciprocă. Partenerii pot încetini ritmul, pot verifica sensul fără a infantiliza, pot folosi un alt format atunci când acesta ajută și pot lăsa timp pentru reparare după neînțelegeri.
Atypiklove își propune să facă mai ușoară exprimarea acestor preferințe de comunicare, fără a presupune că fiecare persoană cu TDL are nevoie de același sprijin.